sâmbătă, 20 iulie 2024

Pitica Mihaela

 a lucrat de zor la un mic proiect pentru Provocări Verzi și chiar dacă nu a fost chiar așa ușor cum părea la început, până la urmă a ieșit chiar bine  :)

Prima etapă a fost să facem abțibilduri tare mititele cu imagini salvate de pe internet.

Apoi cu ajutorul unui tutorial de pe YouTube a apărut și o mini zine în care să lipim abțibildurile. 
Partea cu lipitul a fost cea mai fun ;)





Și așa, acum pitica Mihaela are o mini zine cu Mihaela -prietena noastră ;)

luni, 15 iulie 2024

A venit vacanța!!!

     Oficial de azi a venit vacanța :) cel puțin pentru mami de pitice ;) :)) gata cu învățatul și gata cu examenele :))







sâmbătă, 13 iulie 2024

Rochița Mihaelei

   Dacă tot i-am făcut fondițe piticei Mihaela, următoarea pe listă a fost o rochiță ;) Inspirată fiind de vizitele la barcă, pitica Mihaela a cerut o rochiță de marinăriță ;)


   Rochița e făcută dintr-un tricouaș primit de la BFF după ce a fost pătat și nu se mai putea purta, deci piticuța Mihaela a ajutat la Redus, Reciclat și Refolosit, Original ;)

 Nu a ajuns încă să o poarte pe barcă, dar vara încă nu e gata așa că este timp. 

   Acum suntem gata de făcut prezența pe Provocari Verzi pentru Magia cărților ilustrate/ de colorat ;)

sâmbătă, 6 iulie 2024

Pitica Mihaela la Provocări Verzi

O pitică Mihaela era de mult în plan iar provocarea de luna aceasta de Provocări Verzi a picat perfect :)
Nu avem carte cu benzi desenate cu Mihaela așa că am decis să facem cărticica noastră :) Întâi am salvat toate imaginile din cărțile cu Mihaela găsite pe internet 
Iar pentru săptămâna aceasta pitica Mihaela a făcut abțibilduri cu …Mihaela ;) din imaginile salvate și cu ajutorul mașinuței de făcut abțibilduri :) ( mașinuță care a fost salvată acum mai bine de 10 ani , când încă eram în țară, de la un depozit de lucrușoare second hand )


         Pitica Mihaela are nevoie de garderobă dar asta rămâne pe altădată :) deocamdată și-a pus fondițe în păr ;)

marți, 2 iulie 2024

O zi de marți ❤️💛💙

cu un meci frumos în care piticuța a susținut frumoasa Echipă Națională a României  

o plimbare rară cu liftul  :) că doar mami preferă scările :)) dar când nu se poate nu se poate :))

    Apoi piticuța de serviciu a ajutat Micul Uriaș cu noua mască pentru mână ;)